În partea a doua a interviului acordat pentru ProSport, atacantul naționalei îl descrie pe selecționerul Victor Pițurcă și dezbate un subiect tabu la lot: schimbul de tricouri cu adversarii mult mai cunoscuți. Marica vorbește și despre interacțiunea cu fanii din mediul virtual și despre cum a trăit dezamăgirea ratării calificării la Campionatul Mondial din Brazilia
CITEȘTE AICI PRIMA PARTE DIN INTERVIUL REALIZAT DE PROSPORT CU CIPRIAN MARICA
Ciprian, o întrebare simplă: cum e Victor Pițurcă? Dincolo de lucrurile care țin strict de antrenorat… O să îți spun cum e Victor Pițurcă în ochii mei. În primul rând, e un antrenor care nu ar face compromisuri pentru nimic în lume. Un om foarte dedicat și când sunt convocările pentru echipa națională sunt sigur că nu îndrăznește nimeni să-i spună, nici măcar o dată, să-l ia pe X sau pe Y. Mai sunt convins de un lucru: Victor Pițurcă, chiar dacă are un conflict cu cineva, pentru binele naționalei trece peste. Nu vreau să dau un nume, dar dacă știe că fotbalistul X îl poate ajuta să câștige meciul cu Argentina, dau un exemplu întâmplător, îl cheamă chiar dacă între ei au existat anumite probleme. El nu tratează naționala de parcă ar fi a lui și doar atât! Ies din calcule jucătorii care spun clar că nu vor să mai vină la echipa națională, pentru că nu îl văd pe Pițurcă genul care să se roage de cineva. Dar, repet, pentru națională nu cred că nu ar chema un jucător, chiar dacă au existat probleme între ei.
Cum privești situația jucătorilor care se retrag de la națională prematur? Eu nu concep să renunț la națională, indiferent care ar fi problemele. Satisfacțiile pe care mi le-a adus naționala sunt incredibile, ceea ce trăiesc la echipa națională nu se compară cu nimic altceva. Nu pot să-mi imaginez lucrul acesta, dar sunt sigur că jucătorii care fac pasul acesta analizează foarte bine situația. Nu cred că e vreunul inconștient care, la nervi, să spună .
Naționala se află în acest moment într-un schimb de generații, iar tu, la 28 de ani, ești unul dintre veteranii lotului. Cum îi percepi pe jucătorii tineri care au apărut în ultima perioadă la națională? Mă refer mai puțin la aspectul fotbalistic și mai mult la latura umană… Sunt diferiți. Și ca jucători, și ca oameni. Fac o altă paranteză: asta e o mare calitate a antrenorului, să știe să gestioneze un grup cu personalități diferite. Cei tineri, repet, sunt diferiți. Uite, un Maxim care e un tip tupeist în joc, are un curaj și o încredere fantastică în comparație cu Gicu Grozav, care e mai timid, are nevoie de mai multă susținere din partea antrenorului, să stea cineva de vorbă cu el… Un Chiricheș care, tot așa, e mai retras și are nevoie de încredere. Pe Maxim îl văd genul de om care vine și vorbește cu tine și are tupeu, chiar dacă tu, poate, nu-i vorbești (râde).
Voiam să știu care e relația voastră, a celor mai vechi la lot, cu jucătorii care au făcut recent pasul la națională… Eu mă comport cu ei așa cum s-au comportat și cei din urmă cu mine, atunci când am venit la națională. Îi respect așa cum îmi doresc să mă respecte și ei pe mine. Nu contează că sunt mai tineri sau că unii dintre ei joacă în campionatul intern. Nu are importanță. Îi tratez pe toți la fel, vorbim înainte de meciuri, vin la mine în cameră. La fel s-a întâmplat și la mine. Când am început să vin la echipa națională, la 21 de ani, mergeam la Mutu în cameră, la Adrian Ilie, la Dorinel. Și-mi dădeau tot felul de sfaturi Iar lucrurile astea se transmit mai departe.
„Nu vreau să mai spun , dar ne vom califica la Euro”
Cum ai reacționat după tragerea la sorți pentru Campionatul European? Cred că avem o șansă fantastică. Dar acum sunt puțin temător. De ce spun asta? M-am bucurat foarte mult după ce am picat cu Grecia în baraj. Eram foarte entuziasmat și nu mă așteptam ca grecii să fie o forță. Ei ne-au dominat și, sincer, au meritat să meargă la Mondial. Dar nu mă așteptam! Acum, iarăși, am tendința să fiu mai rezervat. Ok, se califică două, a treia merge la baraj și cred că o să ne calificăm, dar nu mai vreau să fiu așa entuziasmat și să spun . Așa am făcut cu Grecia și am greșit. Dar avem șanse mari să ne calificăm. Grecia are prima șansă, trebuie să fim realiști, dar Ungaria, Estonia și Finlanda pot fi bătute. Au valoare, dar noi suntem peste…
Apropo de play-off-ul cu Grecia. Cum au fost orele de după ratarea calificării? Pfffff! Pe mine m-a afectat enorm. Îmi creasem niște vise și atunci când ți se spulberă… A fost un dezastru! Nu mai aveam chef de nimic, eram atât de dezamăgit încât, o perioadă bună de timp, nu îmi mai ardea de nimic. A trebuit să merg mai departe. Vin alte situații, alte oportunități și trebuie să te adaptezi. Dar dezamăgirea a fost uriașă.
În meciul de la Pireu ne-a lipsit atitudinea, asta a fost părerea generală. În retur, echipa a avut determinare, deși șansele de calificare erau mici. Cum ați găsit resursele să vă motivați? Chiar dacă am pierdut cu 2-0, lumea tot mai spera. Am simțit lucrul acesta și ne-a dat motivația de care aveam nevoie. . Am început meciul excelent, ne-a dat încredere… așteptam golul acela care să ne permită să sperăm. Dar nu a venit și au înscris ei dintr-o prostie. După ce noi i-am dominat, am fost peste ei. Ok, nu am avut mari ocazii, dar eram acolo, sus, îi presam. Se anunța o partidă mare, publicul era fantastic… Dar a venit golul acela care ne-a spulberat orice speranță.
La finalul meciului cu Argentina ai fost întrebat despre schimbul de tricouri. Și ai accentuat ideea că tu nu ești un colecționar de tricouri. Voiam să te întreb… (întrerupe reporterul) Uite, asta cu tricourile… cum să spun, nu vreau să-i jignesc pe unii dintre colegi sau pe cei care colecționează. E și asta o pasiune, pot accepta. Dar de aici până la alerga după jucători. Și întrebările din partea voastră, a celor din presă Mi s-a părut deplasată toată treaba. Ok, Messi e Messi…
Te întreb altfel: faptul că un fotbalist aleargă după un adversar să-i ceară tricoul ți se pare că îl descalifică pe respectivul jucător? Personal cred că da, că te subestimezi și îți subestimezi valoarea, mândria… Până la urmă, tu ai pe tine tricoul naționalei, cu tricolorul pe piept. Sunt mândru că îl am pe al meu! De ce trebuie să-l schimb sau să alerg după cel al lui Messi sau al oricărui alt jucător? Ți-am zis, nu vreau să jignesc, nu-mi doresc asta sub nicio formă, dar așa văd eu lucrurile. Ah, dacă s-a întâmplat la mijlocul terenului să vorbești cu un adversar, să vă cunoașteți… Uite, eu nu am întrebat în viața mea un adversar! Din mândrie! Mândria că sunt român! Dau un exemplu: poate că adversarul tău nu știe cine ești, că nu te-a studiat, și te duci la el să îi ceri tricoul. El ce-o să zică? . Stai, mă, că nu-l vreau, sunt român și sunt mândru!
„Am observat că oamenii chiar se pricep la fotbal. Îmi trimit mesaje pe Facebook în care îmi spun cum ar trebui să joc”
Pornisem de la o altă idee: tu ce colecționezi, ce îți păstrezi drept amintire? Am fotografii, sunt pasionat! Am multe poze din momentele în care am reușit diverse succese. Altceva nu am. Nu am tricouri sau cine știe ce. Am atâtea persoane care îmi cer tricouri, încât ar fi culmea să le păstrez. Ce să fac cu atâtea tricouri? Păstrez câte unul de la fiecare echipă: unul de la națională, unul de la Șahtior, Stuttgart, Schalke și, acum, Getafe. Mie mi-e suficient. Eu respect pasiunea pentru tricouri, mai ales pe cei care colecționează. Îmi trimit și mie oamenii pe Facebook cereri și văd că au colecții impresionante. Nu e nicio problemă, dar la mine, poate din prea multă mândrie, nu s-a lipit chestia asta. Poate e o prostie și lumea o să zică . Dar așa simt eu. Nu zic să nu schimbi, că am mai făcut și eu lucrul ăsta. Uite, chiar la meciul cu Argentina am făcut schimb cu Lisandro, coechipierul meu de la Getafe. Una e gestul simbolic și alta e asta după tricouri.
Ai pomenit mai devreme de interacțiunea cu fanii, pe Facebook. Tu ești un sportiv activ pe rețelele de socializare. Cât de important e aspectul acesta pentru tine? (râde) Țin pasul cu vremurile! Oamenii își doresc să știe cât mai multe lucruri, presa la fel. E o modalitate de a-ți exprima punctul de vedere. Sunt oameni care te întreabă anumite lucruri. Vreau să spun că, fantastic, mulți oameni chiar se pricep la fotbal. Mă întreabă lucruri de genul sau Jur! E fantastic! Și mă bucură lucrul acesta și le răspund. Când văd interesul lor și că sunt pasionați de fotbal, mă determină să fiu activ. Să le răspund, să le împărtășesc trăirile mele.
După transferul tău în Germania, în Budesliga au mai apărut și alți jucători români: Deac, Ioniță, Maxim. De ce unora le-a fost atât de greu să se adapteze? Trecerea e destul de bruscă. Vii din România, unde aleargă – asta e iarăși o mare tâmpenie – unde aleargă antrenorul, conducătorul și toți ceilalți din club după tine să vii la antrenamente la timp, să nu bei noaptea, să nu ieși, să nu știu ce… În România ești acasă la mama și are grijă de tine, vorbești limba, le ai pe tavă pe toate. În Germania alergi tu după tavă. Știi vorba aia: nu-i da omului banii, ci dă-i uneltele prin care să facă bani. În Germania lucrurile funcționează așa: . Germania te educă, te face să fii foarte responsabil, așa e mentalitatea lor. Trecerea e destul de dificilă.
Toți cei care au venit în Germania erau fotbaliști de calitate, jucători care au arătat în țară că au valoare… Nu știu ce s-a întâmplat exact cu fiecare. Nu am vorbit cu ei despre asta. Cu Deac am vorbit la telefon când i-am urat baftă. Nu știu ce au făcut. Ceea ce spun, e doar o presupunere și îți spun care sunt elementele care ar putea să te facă să te adaptezi mai greu. Maxim e un caz aparte. Îți spun ce ți-am zis și mai devreme: mentalitatea lui, felul lui de a fi este cu totul diferit. Asta te ajută în viață. El e un tip rebel, nu stă să se gândească foarte mult. Ia lucrurile așa cum sunt. Ceilalți, poate, sunt mai timizi, mai timorați și sunt obișnuiți ca în România, unde toată lumea te susține. Max așa e construit…
„Îmi doresc să joc în Anglia sau Italia, dar nu-mi fac o țintă din asta”
Nu știu dacă te-ai gândit deocamdată la lucrul acesta, dar unde te vezi după ce îți vei încheia cariera? Tot în fotbal? Am vise, dar nu trăiesc în viitor. Încerc să îmi canalizez dorințele pe ceea ce pot realiza pe termen scurt, pe ceea ce am în mână și să nu alerg după ele. Chiar stăteam și mă analizam: la 18 ani aveam niște vise care acum nu mai sunt valabile. Visele trebuie să fie în viitorul apropiat, pas cu pas. Nu pot să mă gândesc acum la ce-o să fac peste șapte ani. Așa am ajuns să funcționez.
Ok, care sunt următoarele visuri pe care vrei să ți le îndeplinești? Măi, îmi doresc acum, odată cu venirea lui Cosmin, să am evoluții cât mai bune la Getafe până la finalul sezonului.
Tu ai contract până în vară… Da, mai am două luni. Ă‚sta e visul meu acum. Doar la asta mă gândesc acum. Echipa națională vine abia în toamnă, după ce se va termina campionatul. Singurul țel e să reușesc să dau cât mai multe goluri și să ajut echipa să se ridice. Să nu mai fie teama asta de retrogradare. Nu-ți neg că mă mai sună unii și alții că pot să negociez cu orice echipă. Pe cuvântul meu de onoare, le-am zis că nu mă interesează nicio discuție, mă gândesc doar la ceea ce am de făcut aici. Pentru că în două luni se poate schimba totul. Joci bine la Getafe și dai 10 goluri până la final și, automat, ți se schimbă toate planurile.
Ai campionate în care, nu neapărat din vară, ai vrea neapărat să joci? (zâmbește) Asta ar însemna să mă gândesc la lucrul ăsta… nu e un vis, dar aș vrea să știu și cum e campionatul din Anglia, cel din Italia. Mi-ar plăcea să am experiențele astea, dar nu visez la asta.
Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER